Mani Gyenes și Marcel Butuza se lansează în Raliul Dakar

Mani Gyenes și Marcel Butuza se lansează în Raliul Dakar
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prima zi a anului 2011 a venit și cu prima mare întrecere
sportivă, Raliul Dakar. Astăzi va debuta ediția a 33-a a celui mai
dificil rally-raid din lume, competiție care se va desfășura timp
de 16 zile pe traseul Buenos Aires (Argentina) – Arica (Chile) –
Buenos Aires. La Raliu participă un număr record de vehicule, 430,
146 de automobile, 183 de motociclete, 33 de atv-uri și 68 de
camioane, echipajele reprezentând 53 de naționațități. Concurenții
vor avea de parcus 9.500 kilometri, împărtiți în 13 etape, cu
Startul Festiv și sosirea finală la Buenos Aires.

Startul festiv va fi dat astăzi (ora 21:30,în direct pe
Eurosport), de la Buenos Aires și se va ajunge la Victoria, după un
traseu de 377 km. Cu încălzirea făcută, piloții vor porni mâine de
la Victoria și vor ajunge la Cordoba, după 566 km. Traseul a fost
astfel gândit încât să testeze abilitățile concurenților care vor
avea de înfruntat dunele din deșertul Atacama, dar și altitudini de
peste 2.500 metri, în Anzii Cordilieri. Competiția poate fi
urmărită zilnic pe Eurosport.

Doi pentru Dakar
România revine în Dakar după un an de absență și este reprezentată
de piloții echipei Vectra Racing, Mani Gyenes și Marcel Butuza ce
vor concura pe motociclete KTM 690 Rally, pe care le-au utilizat și
la ediția din 2009. Cei doi vor „alerga” la categoria moto unde
vor avea de străbătut 9.605 km, din care 5.007 sunt reprezentați de
probele speciale. Gyenes și Butuza se află la cel de-al patrulea
start în Dakar, ei participând efectiv la edițiile din 2007 și
2009, cea din 2008 fiind anulată din cauza amenințărilor
teroriste.

Traseul Raliului Dakar
2011:

1 ianuarie, etapa I: Buenos Aires – Victoria
2 ianuarie, etapa a II-a: Victoria – Cordoba
3 ianuarie, etapa a III-a: Cordoba – San Miguel de Tucuman
4 ianuarie, etapa a IV-a: San Miguel de Tucuman – San Salvador de
Jujuy
5 ianuarie: etapa a V-a: San Salvador de Jujuy – Calama
6 ianuarie, etapa a VI-a: Calama – Iquique
7 ianuarie, etapa a VII-a: Arica – Iquique
8 ianuarie: zi de odihnă
9 ianuarie, etapa a VIII-a: Arica – Antofagasta
10 ianuarie, etapa a IX-a: Antofagasta – Copiapo
11 ianuarie: Copiapo – Copiapo (specială)
12 ianuarie, etapa a X-a: Copiapo – Chilecito
13 ianuarie, etapa a XI-a: Chilecito – San Juan
14 ianuarie, etapa a XII-a: San Juan – Cordoba
15 ianuarie, etapa a XIII-a: Cordoba – Buenos Aires
16 ianuarie: Final

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături de iubita româncă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături…
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii…
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un club de TOP din Europa
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un…
Aurel Moldoveanu și-a speriat fanii! Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare IREALĂ
Aurel Moldoveanu și-a speriat fanii! Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare IREALĂ
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Zilele trecute, soacra și nevasta m-au tocat, când una, când alta....
BANCUL ZILEI. Bulă: - Zilele trecute, soacra și nevasta m-au tocat, când una, când alta....
Momentul în care un avion de mici dimensiuni se prăbușește peste o clădire, în California. Doi morți și mai mulți rănți
Momentul în care un avion de mici dimensiuni se prăbușește peste o clădire, în California. Doi morți și mai mulți…
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Lovitura de milioane de euro pe care a dat-o Florin Tănase în afaceri! Ce legătură are Gigi Becali
Lovitura de milioane de euro pe care a dat-o Florin Tănase în afaceri! Ce legătură are Gigi Becali
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce contează!”
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce…
România a pierdut o legendă. Toată țara îl plânge pe marele actor și regizor. A fost stea pe scenă și în filme
România a pierdut o legendă. Toată țara îl plânge pe marele actor și regizor. A fost stea pe scenă și…
A murit la 32 de ani! Breaking news! A fost activat planul ROȘU
A murit la 32 de ani! Breaking news! A fost activat planul ROȘU
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în detaliu?
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în…
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×